Pretura, azi Complexul Muzeal Județean, Piatra-Neamț

Cod LMI NT-II-m-B-10560
Localitate municipiul Piatra Neamț
Adresa Str. Eminescu Mihai 10
Datare înc. sec. XX
Latitudine N 46,9279
Longitudine E 26,36977

În preajma anului 1980, cu prilejul pregătirilor pentru sărbătorirea la nivel naţional a 2050 de ani de la constituirea statului dac condus de Burebista, s-a luat iniţiativa de a se organiza Sărbătoarea „Petrodava 2000”. În acel context s-a dispus mutarea muzeului în clădirea ocupată de Primăria oraşului, din strada Chimiei (azi Mihai Eminescu) nr. 10 şi după o muncă titanică, de circa un an şi jumătate, cu investiţii semnificative şi efortul mai multor instituţii, s-a deschis o nouă expoziţie permanentă.

Acest imobil, înscris pe lista monumentelor istorice din România la poziția NT-II-m-B-10560, a fost construit între anii 1910-1912, după planurile inginerului Ștefan Burcuș, fost arhitect șef al Expoziției Naționale Generale din 1906. De-a lungul timpului, în această clădire, cunoscută în epocă și sub numele de Palatul Administrativ, au funcționat diverse instituții publice: Prefectura, Consiliul Județean și Tribunalul Neamț, Primăria si Consiliul Local Piatra-Neamț ș.a. Din anul 1980 aici este sediul Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț și al Complexului Muzeal Județean Neamț.