Biserica de lemn din Farcașa, județul Neamț, a fost construită în anul 1774 suferind ulterior o serie de modificări. Are hramul „Cuvioasa Paraschiva”.
Biserica de lemn „Sf. Parascheva” din comuna Farcasa este în multe privinte asemanatoare cu cea din Galu. Întâlnim acelasi plan trilobat, cu pridvor la sud si clopotnita deasupra, cu deosebirea (neesentiala) ca peretele vestic al pronaosului este drept, fara a mai fi rotunjit sau de forma poligonala cum se mai întâmpla în cazul altor monumente similare. Altarul este acoperit cu o bolta semicilindrica, iar naosul si pronaosul prezinta obisnuitele bolti din fâsii curbe pe plan octogonal, sustinute de nervuri de lemn.
Daca din punct de vedere constructiv nu prezinta elemente inedite, lacasul de cult de la Farcasa se individualizeaza prin bogata sa ornamentatie, fiind – în aceasta privinta – cea mai „înzestrata” din judet. Astfel, sub acoperis, un brâu alcatuit din doua scânduri suprapuse înconjura monumentul si pe aceasta „cornisa” atât de original executata, mesterii constructori de pe Valea Bistritei au asternut câte doua siruri de rozete si arce concentrice, folosind tehnica punctiei cu vopsea si pirogravura. Bârnele de sustinere a acoperisului, prelungite în consola, au fost împodobite cu terminatii rostrate si rozete incizate. Chenarele usilor de la intrarea în pridvor si în pronaos, lucrate în lemn de ulm, sunt împodobite cu snururi în relief, care pornesc din rozetele sculptate de la baza, simboluri ale soarelui si luminii. Cupolele din naos si pronaos prezinta aceleasi rozete si arce punctate, executate în rosu si negru ca la exterior, iar la bolta altarului apare si decorul tablei de sah alcatuit prin alternanta acestor doua culori.
Valoarea arhitecturala si artistica a monumentului este întregita de o bogata colectie de icoane si obiecte etnografice, creatii ale mesterilor locali si din zona înconjuratoare sau de peste munti, din Transilvania. Retin atentia mai multe icoane pe sticla, de provenienta ardeleneasca, de la începutul veacului trecut, un splendid castron (barbânta) din coaja de mesteacan si o Psaltire în paginile careia se pastreaza si o însemnare a lui David Creanga, bunicul marelui povestitor humulestean, Ion Creanga. Alaturi de acestea, merita cel putin amintita o icoana, probabil din secolul al XVIII-lea, lucrata în stil popular pe lemn cu glet de ipsos neuniform. Lucrarea este interesanta atât prin naivitatea executiei (care tradeaza prezenta unui autor local „scolit” doar prin talent si exercitiu), cât mai ales prin modul original în care este „actualizata” si compusa scena Învierii lui Isus: Mântuitorul se ridica dintr-o racla tinuta de doi osteni care au mundire rusesti, caciuli de arnauti si iatagane turcesti la sold.
Catapeteasma a fost pictata în 1837 pe lemn de paltin de catre cunoscutul creator Ion Zugravul, ce a realizat si alte lucrari similare pe Valea Bistritei, si nu este exclus ca tot lui sa îi datoram si spatarul sculptat al stranei care se mai pastreaza astazi, având încrustat acelasi an 1837.
Actuala catapeteasma a bisericii (cea din imaginea alaturata) a fost realizata în anul 1853. De asemenea, merita sa amintim ca înca se pastreaza clopotul mare al bisericii, pe care sta scris: „Daruit de Simeon an de la Hristos 1784”.
Construita în 1774 si refacuta în 1951, biserica de lemn din Farcasa se înscrie printre cele mai valoroase monumente religioase de pe Valea Bistritei, punând în evidenta acele inepuizabile resurse populare de creatie ce apropie pâna la identificare mestesugul si arta.
