Pe peretele sudic al pridvorului bisericii  „Sf. Voievozi” , în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă, care reprezintă o cronică murală de o sinceritate impresionantă din istoria Moldovei.

„În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb…
Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte.
De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici.
În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8.”

Nici cronica lui Grigore Ureche și nici pisania nu precizează cât a durat construcția bisericii. Luând în considerarea proporțiile reduse ale bisericii, istoricul Constantin Turcu (1903-1980) a presupus că s-ar fi început construcția bisericii la 26 iulie 1496, când s-au aniversat 20 de ani de la lupta de la Valea Albă.

Această biserică este clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 m, o lățime de 3,5 m și o grosime de 30 de cm se află acele oseminte.

Biserica „Sf. Voievozi” din Războieni a funcționat ca biserică parohială până în anul 1734, când a fost înființată Mănăstirea Războieni, cu obște de călugări.

În anul 1803, mitropolitul Veniamin Costachi a schimbat statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici. Printre starețele Mănăstirii Războieni este de menționat schimonahia Suzana Ștefănescu (1830-1925), sora episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului. Ea a stărețit aici între anii 1906-1925, lăsând în Mănăstirea Războieni, la moartea sa, o obște de peste 50 de călugărițe.

Mănăstirea Războieni a fost desființată prin Decretul nr. 410/1959, iar biserica voievodală a devenit biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec și Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. Cu toate acestea, patru maici au rămas la Războieni, părăsind numai de formă veșmântul monahal. Cele mai multe chilii mănăstirești au fost demolate.

După căderea regimului comunist, mănăstirea a fost redeschisă în anul 1990, aici sosind un grup de maici și surori de la Mănăstirea Văratec, precum și cele patru călugărițe care făceau parte din obștea mănăstirii la momentul desființării. După reînființarea mănăstirii, obștea monahală de acolo a fost îndrumată de stareța Olimpiada Neagu (1994-1998) și stareța stavroforă Acachia Căuș (din 1998).

Biserica Razboieni apartine stilului gotic, imbinat cu elemente moldovenesti,stil denumit mixt, fara turle si fara abside laterale, cu o serie de cupole dispuse in fila si prinse sub un singur acoperis care este unitar, in patru ape, cu pante repezi si streasina larga. In interior se respecta impartirea traditionala: pronaos, naos si altar.

Exteriorul este impodobit cu doua siruri de ocnite sub cornisa, nu are sanuri laterale iar absida altarului este de forma poligonala, fiind acoperita de noua firide alungite.

Ornamentatia exterioara cuprinde caramizi smaltuite si discuri policrome cu bumbi, iar portalul de la intrare prezinta o alternanta de toruri si cavete imbinate in arc frant, cu baze poligonale ornamentale. Pronaosul este acoperit cu doua calote sferice sustinute printr-un arc dublou, iar cupola naosului apasa direct pe patru arce piezise. In ansamblu, intregul sistem de boltire al monumentului se remarca prin unitate si eleganta.

De-a lungul celor cinci veacuri de existenta ea a suferit multiple interventii, dar in anii 1975 – 1977 in urma lucrarilor de restaurare care au indepartat pridvorul de la intrare, turlele ridicate in secolul al XIX-lea si alte adaosuri, ea a revenit la infatisarea initiala.