Pe valea Tarcăului, la mai mult de 15 km de confluenţa acestui râu cu Bistriţa, între localităţile Brateş şi Ardeluţa, o poiană deschisă la margine de pădure formează cadrul natural al Mănăstirii Tarcău.
Din Pomelnicul ctitorilor scris în limba română cu litere chirilice, aflăm că biserica s-a construit „ în zilele binecredinciosului marelui domn şi împărat a toată Rusia, Nicolae Pavlovici, cu bagoslovenia preasfinţitului arhiepiscop şi mitropolit al Moldovei, Kiria Kir Veniamin, la anul 1833 de către ieroschimonahul Avramie şi alţi donatori.„
Ctitorii au înzestrat schitul cu loturi de pădure, fâneţe şi mori pe Tarcău, suficiente surse de venit pentru cei aproximativ 20 de călugări care vieţuiau aici. Ulterior, numărul călugărilor s-a mai redus şi Schitul Tarcău a trecut sub ascultarea Mănăstirii Bistriţa, de care a depins până în anul 1990 când a obţinut statut de mănăstire.

Ansamblul cuprinde:

• Biserica de lemn „Duminica Tuturor Sfinților” – Mănăstirea Sihăstria Tarcăului
• Case monahale – Mănăstirea Sihăstria Tarcăului
• Turn clopotniță – Mănăstirea Sihăstria Tarcăului