Punctul ” Cetăţuia” este situat în partea de NV a Piscului Cetăţuia – Siliştea şi la S de fostul sat Bîrjoveni (azi unificat cu Siliştea). Din platoul parţial împădurit, aflat la 448 m altitudine, a fost desprinsă din vechime, prin săparea unui şanţ, o suprafaţă de formă triunghiulară, cu lungimea de aproximativ 100 de metri. Aşezarea astfel delimitată, fortificată natural pe celelalte laturi, are o poziţie dominantă şi prezintă o bună vizibilitate.
Aşezarea a fost semnalată încă din 1940 de către preotul Constantin Matasă, în Cercetări din preistoria judeţului Neamţ (BCMI, fasc. 90) şi menţionată, ulterior, de către Ştefan Cucoş, în Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului Neamţ (Memoria Antiquitatis, XVIII, 1992).
În urma perieghezelor noastre au fost stabilite obiectivele generale ale cercetării: cunoaşterea caracterului aşezării şi a etapelor frecventării acesteia, delimitarea suprafeţei locuite, identificarea elementelor de fortificaţie şi încadrarea culturală a vestigiilor.
O parte din olăria recuperată în campania 2000 prezintă decorul caracteristic culturii Costişa: triunghiuri incizate, cu vârful în jos şi câmpul umplut cu haşuri, şiruri de impresiuni dispuse imediat sub buza vaselor, încadrate sau nu de linii incizate, brâuri realizate prin excizie, decor cu striuri. De asemenea, mai sunt prezente elemente tipologice şi decorative care trimit spre mediul cultural Monteoru: torţi de ceşti supraînălţate, cu şa, linii excizate. Analiza statistică indică prezenţa în proporţie de până la 70 % a ceramicii din pastă grosieră, neornamentată sau ornamentată cu striuri.
Cercetările întreprinse în vara anului 2002 în aşezarea fortificată din Epoca bronzului de la Siliştea, „Pe Cetăţuie” au dus la definirea mai clară a raporturilor dintre culturile Costişa şi Monteoru, la definirea structurii de locuire. Cu aceeaşi ocazie a fost determinată importanţa unor obiceiuri din preistorie, precum cel al ritualului de fundaţie, fapt explicat prin prezenţa unor vase întregi sau fragmentare sub nivelul din epoca bronzului.
Repertoriul ceramic este completat de tipuri ceramice corespunzând clasificării stabilite de Alexandru Vulpe pentru staţiunea de la Costişa. Se întâlnesc tipuri ceramice precum amfore (corp bitronconic, gât îngust şi înalt, două torţi în bandă) şi ceşti (bitronconice, gura dreaptă sau uşor arcuită, doua torţi usor înălţate faţă de buza vasului). Aceste două tipuri se individualizează prin realizarea şi dispunerea decorului în zona mediană a vasului. Acesta constă din registre decorative, dispuse simetric jur-împrejurul recipientelor, fiind format, în cea mai mare parte, din triunghiuri fin incizate, dispuse cu vârful în jos. Câmpul acestora este umplut cu incizii paralele, dispuse oblic. Partea superioară a acestui registru este delimitată de unul până la trei şiruri de incizii dispuse orizontal în zona care marchează trecerea de la umărul la gâtul vasului. Acest tip de decor este completat în unele cazuri, de aplicaţii plastice (grupuri de brâie întrerupte, butoni), dispuse, de asemenea, simetric în partea inferioară a registrului menţionat anterior.
Ornamentarea ceramicii prezintă o serie de motive şi combinaţii de elemente decorative inedite. Apariţia lor la Siliştea, în condiţiile în care materialele descoperite în situri Costişa sunt publicate parţial, nu pare a fi totuşi o situaţie excepţională. Câteva exemple în acest sens:
– decorul de tip „brăduţ” încadrat de linii incizate;
– fragmente de brâu alveolat cu decor Bessenstrich;
– decor tip Kammkeramik în combinaţie cu fragmente de brâu alveolat;
– butoni cilindrici;- casete decorative realizate prin linii incizate formând decor rectangular, au mai fost descoperite şi în alte situri arheologice (Costişa, Poduri).
Formele ceramice de tip Costişa aparţin, de regulă, categoriei semifine. De aceeaşi factură şi chiar mai îngrijit lucrate, sunt fragmentele ceramice monteorene, din fazele I C3 şi I C2, care nu prezintă noutăţi tipologice şi decorative, în contextul materialelor descoperite în anii anteriori.
