În evul mediu, elementul transcarpatic ardelenesc a jucat un rol activ în viaţa comercială a Romanului. Aceasta explică şi existenţa Bisericii „Sf. Nicolae” ca lăcaş al negustorilor braşoveni şi lipscani, ridicat probabil pe la 1600 şi atestat documentar în „mărturisirea hotarnică” din 3 septembrie 1752 cerută voievodului Constantin Cehan Racoviţă de către episcopul Ioanichie al Romanului.
Vechea biserică de lemn a fost înlocuită cu actuala biserică de zid între anii 1747-1769. Edificiul are plan cruciform, cu absida altarului semicirculară dar cu cele două abside laterale de formă dreptunghiulară. Ornamentaţia faţadelor este asigurată de un brâu median de profile liniare, o „draperie” de butoni şi terminaţii denticulare şi un alt profil denticular sub cornişă. O turlă octogonală ornată cu perechi de ocniţe se ridică deasupra naosului, cupola centrală fiind susţinută în interior de arce romboidale.
Inscripţia cu litere latine care s-a păstrat deasupra icoanelor împărăteşti precizează că iconostasul a fost dăruit de către episcopul Gherasim al Romanului în anul 1816. Mai reţin atenţia două icoane pictate pe lemn, din secolul al XVIII-lea şi o uriaşă lumânare de ceară donată în 1707 de breasla romilor pentru biserica veche.