Printre aceste lăcaşuri de cult care impresionau prin calităţile lor constructive şi care „vorbeau” convingător despre vechimea şi trăinicia ortodoxiei româneşti, se numără – fără îndoială – şi Biserica „Sf. Voievozi”, cunoscută şi sub numele de Biserica Albă.
Mai mult ca sigur că acest edificiu, care şoca privirile prin albul imaculat al faţadelor şi interioarelor sale, s-a aflat vreme îndelungată în centrul unui aşezământ monastic, alăturându-se din acest punct de vedere Catedralei Episcopale şi Bisericii „Precista Mare”, cunoscute ca mănăstiri de călugări. O menţiune documentară din 1777 arată clar că biserica „Sf. Voievozi” a avut şi chilii, realitate ce poate fi confirmată şi de cei 60 m care existau între turnul-clopotniţă şi monumentul principal, distanţă ce asigura spaţiu suficient desfăşurării mai multor construcţii necesare unei mănăstiri. Mai mult decât atât, deoarece Bogdan Baksic ţine să sublinieze că … la una din numitele biserici locuiesc câteva călugăriţe, înclinăm să credem că în jurul acestui edificiu a vieţuit mai multă vreme o obşte de maici nu prea numeroasă.
În ceea ce priveşte obârşia acestui aşezământ, considerăm că nu poate fi luată în discuţie consemnarea din hrisovul datat 2 mai 1753 care face din „Ştefan Vodă cel Bun” (adică Ştefan cel Mare), ctitorul bisericii cu hramul „Sfinţii Voievozi”. De altfel, textul pisaniei de deasupra intrării în pronaos exclude această posibilitate, menţionând cât se poate de explicit:
Această sfântă mănăstire fost-au zidită din temelie de fericitul domn Io Ştefan Voievod. Iară după 100 de ani risipindu-se, ziditu-s-au cum se vede de dumnealui Vasilie Cantacuzino vel spătar, nepot dintr-o nepoată de fiică a acestui pomenit domn, întru slava lui Dumnezeu şi întru iertarea păcatelor sale. Vleat 7204 sept(embrie) 1 (1695).
Cert este că nu poate fi vorba de Ştefan I Tomşa, care în scurta şi sbuciumata sa domnie (august 1563-martie 1564) nu a avut răgazul necesar ridicării acestei ctitorii. Inscripţia se referă – desigur – la Ştefan II Tomşa, care a ocupat în două rânduri scaunul Moldovei (1611-1615 şi 1621-1623) şi care a mai ctitorit în 1613 biserica de la Solca. Cei 100 de ani menţionaţi între momentul primei sfinţiri şi cel al refacerii de către spătarul Vasile Cantacuzino nu trebuie consideraţi matematic, ci ca pe o delimitare în timp stabilită cu aproximaţie, majoritatea cercetătorilor înclinând să plaseze momentul edificării monumentului în cea de-a doua domnie a lui Ştefan II Tomşa.
Biserica, situată în centrul municipiului Roman, impresionează prin masivitatea sa, având ziduri de piatră şi cărămidă cu o grosime de 1,5 m. Planul este triconc, cu absidele laterale semicirculare, mai puţin pronunţate în exterior, care sunt încadrate de contraforturi ce se ridică până sub cornişă. Turnul-clopotniţă, ridicat separat, a fost demolat şi apoi reconstruit foarte aproape de biserică, în urma recentelor lucrări de sistematizare din zona respectivă, întregul spaţiu al ansamblului fiind considerabil redus.
Sistemul iniţial de boltire a suferit modificări importante cu prilejul refacerii din 1695, când a fost înlăturată şi turla de pe naos. Zidul care a existat între naos şi pronaos a fost înlocuit printr-o arcadă sprijinită de pilaştri laterali cu arhitrave de tip clasic. Ca şi la Solca, arcele de susţinere a bolţilor sunt împodobite cu „frânghii” răsucite ornate cu scuturi decorative, după modelul celor de la biserica episcopală. Elementele gotice care se menţin în linia contraforturilor şi în portalul intrării principale nu mai au precizia şi eleganţa celor din epoca lui Ştefan cel Mare, dar nici nu se îndepărtează de spiritul acelei epoci.
După 1695 Biserica Albă a mai suferit – fără nici o îndoială – mai multe lucrări de reparaţii şi restaurări, care nu au dus însă la modificări structurale. În veacul trecut, cele mai ample lucrări s-au desfăşurat în 1928 (când s-a adăugat şi un pridvor aflat în totală contradicţie cu linia constructivă a monumentului), în 1971, 1979 şi, mai recent, în 1985, când s-a realizat restaurarea şi consolidarea temeinică a acestui valoros monument.
Referindu-ne la patrimoniul istoric şi artistic al Bisericii „Sf. Voievozi”, trebuie să subliniem calităţile deosebite ale pisaniei din 1695, împodobită în partea superioară cu blazonul Cantacuzinilor (vulturul bicefal purtând coroana imperială) şi monograma celui ce a iniţiat refacerea. De asemenea, catapeteasma executată în 1922, chiar dacă nu are o valoare istorică deosebită, impresionează prin bogăţia şi varietatea ornamentelor sale sculpturale, precum şi prin vivacitatea cromatică a picturilor realizate de Ludvig Braner.
În fiecare an, ziua de 8 noiembrie, când se sărbătorea hramul acestei biserici, prilejuia organizarea unor ample solemnităţi la care participau notabilităţile oraşului şi reprezentanţii unor puternice bresle din Romanul medieval. Tot aici, într-una din clădirile bisericii, s-a redeschis în anul 1823 şcoala publică din Roman prin grija episcopului Gherasim Clipa, ierarh de prestigiu şi om de aleasă cultură.