Cod LMI | NT-II-m-B-10641.01 |
Localitate | sat Podoleni; comuna Podoleni |
Adresa | Str. Alexandru Podoleanu 904 |
Datare | sec. XVIII |
Latitudine N | 46,79875 |
Longitudine E | 26,62250 |
În perioada 1949- 1953, în vechiul conac a funcţionat şcoala de 7 clase a localităţii, după care a servit drept sediu al SMA Podoleni. Conacul Krupenski a fost preluat de primărie în anul 1978, iar în încăperi au funcţionat un dispensar, casa de naşteri, cabinetul stomatologic şi biblioteca. Din 2000 şi biblioteca s-a mutat, iar încăperile au fost închiriate mai multor firme. Ultimii „locatari” au fost elevii Şcolii de Arte şi Meserii care au învăţat într-o încăpere în anul 2004.
Trecerea timpului şi nepăsarea au transformat însă clădirea într-un imobil dezolant. Cei care au locuit aici temporar după 1990, ca şi locatarii din perioada comunistă au contribuit din plin la deteriorarea pereţilor. Apa a pătruns prin acoperişul nereparat „mâncând“ din ziduri, planşee şi podele, pietrele din zid au fost furate pentru alte construcţii, vântul a dizlocat table, iar localnicii au desăvârşit „lucrarea”.
Monica Coandă, singurul descendent direct al familiei Krupenschi, a revendicat conacul în anul 1997, prin Legea 112/ 1995 primind 250 de milioane de lei în schimbul imobilului şi a celor 1,15 ha teren, aferente. Legislaţia s-a modificat, iar femeia ar fi putut să îşi recapete proprietatea, chiar dacă a beneficiat de despăgubiri băneşti, dar numai dacă putea returna suma primită, la nivel actualizat, adică cel puţin un miliard de lei vechi. Nu a făcut-o, iar în 2004, un alt reprezentant al familiei, Georgeta Krupenski Schmitt, cetăţean german, căsătorită cu un arhitect a discutat la primărie preluarea imobilului.
Georgeta Krupenski Schmitt voia să înfiinţeze o fundaţie cultural-turistică, astfel încât să poată obţine gratuit conacul pe care să-l transforme apoi într-un han. Planul a căzut după ce soţul femeii a considerat că investiţia este mult prea mare, iar legislaţia românească este descurajantă.
Primarii comunei din ultimul deceniu au susţinut că nu au avut fonduri pentru a administra conacul.
În 2011, conacul a fost cuprins de flăcări. Din cercetări a rezultat că incendiul a fost cauzat de câţiva copii din sat care au fumat într-una din încăperile imobilului, după care au dat foc unor resturi de hârtie.